Asociația Grupul de Acțiune Locală Segarcea
Grupul de Acțiune Locală Segarcea reprezintă un parteneriat public-privat format din actori provenind din randurile autoritatilor publice locale, sectorul privat si societăţii civile. Astfel din cei 50 de parteneri ai săi, 12 reprezintă sectorul public fiind administraţii publice locale, 31 reprezintă sectorul privat din categoria societăţilor comerciale şi alţi 7 sunt asociaţii non-profit şi lăcaşuri de cult. Reprezentând aşadar societatea civilă. Procentual, GAL Segarcea are în componenţă 24% sector public şi 76% sector privat.
GAL Segarcea s+a conturat în actuala formă în anul 2015, ca urmare a acţiunilor de informare şi consultare organizate în teritoriu. Cei 50 de parteneri au semnat un Acord de Parteneriat pentru eleborarea şi implementarea strategiei de dezvoltare locală a teritoriului lor. Teritoriul pe care îl acoperă grupul este unul omogen, coeziv din punct de vedere social, caracterizat prin tradiţii comune, identitate locală, nevoi şi aşteptări comune.
Obiectivele generale pe care le vizează strategia de dezvoltare locală eleborată şi implementată de partenerii Gal Segarcea sunt: încurajarea asocierii şi cooperării între actorii locali, îmbunătăţirea spaţiului rural, păstrarea patrimoniului natural şi cultural, creşterea calităţii vieţii, diversificarea activităţilor economice, creşterea nivelului de calificare şi informare, promovarea raselor zootehnice, încurajarea menţinerii tinerilor în regiune, promovarea produselor locale, etc.
Referitor la acţiunile propuse în cadrul SDL, GAL Segarcea împreună cu entităţile publice, private şi ale societăţii civile se vor implica fiecare în relizarea obiectivelor venind cu o anumită experienţă, fie în administraţia publică locală, fie în societatea civilă, fie în diverse sectoare ale economiei. Sectorul public urmareşte îmbunătăţirea infrastructurii de utilitate publică, implementarea de servicii publice moderne, crearea de locuri de muncă, promovarea unei mentalităţi antreprenoriale, atragerea de finanţări europene. Sectorul privat urmăreşte creşterea pieţei de desfacere şi întărirea contractelor şi a formelor de colaborare şi asociere, promovarea valorilor culturale. Formaţiunile etnice urmăresc conservarea identităţii culturale, precum şi atragerea de fonduri europene, iar tinerii găsesc soluţii care să răspundă la propriile nevoi, oportunităţi de formare, diversificarea spaţiilor de agrement si atragerea fondurilor europene.
Stiri si evenimente