Prin intermediul inițiativei WiFi4EU, Comisia Europeană dorește să promoveze accesul gratuit la Wi-Fi în spații publice precum parcurile, piețele și clădirile publice, bibliotecile, muzeele și centrele de sănătate, peste tot în Europa.
Bugetul este de 120 de milioane EUR pentru perioada 2017-2019. Acesta va fi utilizat pentru instalarea unor echipamente Wi-Fi de ultimă generație în principalele centre de interes public.
„Conectivitate pentru toți înseamnă că nu ar trebui să conteze unde locuim și ce venituri avem. Prin urmare, ne propunem astăzi să dotăm până în 2020 fiecare sat și oraș din Europa cu acces gratuit la internet wireless în jurul principalelor centre de interes public.”-Jean-Claude Juncker, Președintele Comisiei Europene
Cererea de proiecte va fi lansată la 15/05/2018, ora 13:00 (ora Europei Centrale).
Pot participa:
– Municipalități
– Entități care acționează în numele municipalităților
Lista entităților eligibile din statele membre
Cuponul valoric Wifi4EU oferă fiecărei municipalități o sumă fixă, respectiv 15 000 EUR. Municipalitățile care primesc un cupon valoric vor selecta „centrele de interes public” în care urmează să fie instalate punctele de acces la internet. De asemenea, ele vor putea utiliza cuponul pentru a finanța parțial un proiect cu o valoare mai mare și poate fi utilizat pentru a achiziționa echipamente noi și pentru a actualiza echipamentele vechi sau pentru a le înlocui cu modelele cele mai noi sau cele mai bune disponibile pe piață.
Beneficiarii vor fi selectați pe baza principiului „primul venit, primul servit”, garantându-se în același timp că toate statele membre pot beneficia de un număr minim de cupoane (în cadrul primei cereri de proiecte se vor acorda cel puțin 15 cupoane pe țară).
Sursă: portalul wifi4eu.eu